Vizitatori: 1.411.705
On-line: 4
Cereri: 3.127.753
Centru
Închirieri
EcoTurism
Activități
Activități
PRIETENI
Activitati
FAMILII
Activitati
SCOLARE
Activitati
COMPANII
Audio
Ghid
 

IAZul cu 80 de specii al Fundatiei Snagov


IAZul cu 80 de specii al Fundatiei Snagov

Turistii interesati de natura, de habitate, flora si fauna, ajung in zona mai ales in grupuri (10 – 15 persoane, una sau mai multe familii) si de regula vara la mijlocul zilei. Astfel incat mult mai greu poate fi vazuta fauna (care se hraneste dimineata devreme ori la asfintit) si mai ales fuge de galagia pe care o fac grupurile si de culorile tipatoare cu care acestia sunt imbracati. Iar la mijlocul zilei, sta ascunsa de soarele puternic, de regula dormind.
De cele mai multe ori cand nu respecti strict recomandarile ghidului local, intr-un circuit in natura poti ajunge sa vezi si numai 10% din ceea ce ghidul – daca ar merge singur – s-ar putea vedea.
Pe alta parte, raportul dintre speciile vazute si efortul – poate fi perceput de catre turisti ca redus (caci ar trebui sa te trezesti devreme, sa ai echipament potrivit, sa stai cateva ore in liniste si poate chiar nemiscat la panda etc – pentru a vedea “ceva” pe care nefiind de specialitate nici nu vei putea recunoaste prea bine).
Si daca nu vezi ce ti s-a promis de catre ghid, ai putea chiar sa crezi ca nici nu exista in zona.
In plus, prezenta a prea multor grupuri prin padure si pe lac, ar putea duce la un nivel ridicat de stress, de deranj a speciilor de fauna.

Din astfel de consideratii, am populat un loc (IAZ-ul de la sediul Fundatiei Snagov) cu un set de specii de fauna si flora (circa 80), pentru ca intr-un spatiu relativ restans si cu o foarte buna organizare, sa permita vizitatorilor sa vada foarte multe, in timp foarte scurt, fara deranj – efort si costuri mari.
In plus, astfel, se deranjeaza mai putin habitatele si speciile.
Iar la sediul Fundatiei mai exista un suport vizual si multi-media – care multiplica posibilitatile de intelegere si cunoastere.
De regula, vizitatorii pot sa si puna mana pe diferite specii (de exemplu: raci, scoici, melci, plante si pesti, diferite insecte si uneori chiar sa vada la microscop zoo si fito plancton).

Iar intreg circuitul (circa 28.000 litri de apa, in 3 cuve principale cu trepte de adancime – adecvate pentru diferite tipuri de plante, 2 jgheaburi cu 8 sectiuni, 4 acvarii) a fost perfectionat timp de 4 ani de minutioase teste, refaceri si ajustari.
Acest iaz permite si efectuarea unor experimente (sens in care avem si cateva colaborari cu masteranzi, facultari si ONG-uri).

Exista un set de 4 activitati standard, destinate grupurilor de 8-20 de participant, cu durate de 30-60 minute:
1) Observatii directe si explicatii legate de ecosisteme (interdependente, lanturi trofice, etc). Se prezinta / observa la iaz, habitatele:
>
3150 Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie de Magnopotamion sau Hydrocharition – este un habitat ce caracterizează bazinele cu ape eutrofice, lacuri, bălţi, ghioluri, crovuri, braţe moarte, canale de irigaţie, canale de drenaj situate pe cursul inferior şi mijlociu al celor mai multe râuri din ţară, precum şi în Delta Dunării
3160 Lacuri şi iazuri distrofice naturale – este caracteristic bazinelor acvatice (lacuri, bălţi, ghioluri, braţe moarte), apelor lin curgătoare (canale de drenaj, canale de irigaţie), având ca şi caracteristică, din punct de vedere al mineralizării, o apă distrofică până la mijlociu eutrofică. Dezvoltarea şi evoluţia acestui habitat este strâns legată de evoluţia reţelei hidrografice din România
2) Observatii directe asupra unor specii de fauna si flora (in multe cazuri se va putea si pune mana direct de catre participanti). Cel putin 10 specii (care variaza functie de sezon, disponibilitate etc). Enumeram: rac, broaste, scoici, melci, pesti (si avem intre 8 - 14 specii in iaz), insecte (si avem circa 12), plante (de fund de lac, de la maluri - apa mica, de pe maluri), alge, etc). Uneori utilizam si un microscop electronic conectat cu calculator si video-proiector pentru a vedea zoo si fito-plancton.
3) mini - atelier (laborator) de masurare a unui set de parametri ai apei din iaz (si inregistrarea acestora in niste diagrame). Eventual, participantii repeta unele masuratori cu apa de la fantana, din lac ori din sticlele cu bauturile pe care le folosesc curent
4) activitati de intretinere cu explicarea relatiilor cauzale asociate pentru:
- IAZ (si sistemele aferente)
- sistemele de aquaponie si hidroponie
- a mini-statia de compost ori a mini-ferma de rame


* Tarife de la 15 lei / participanti (adult). Grup minim de 15 participanti (grupurile foarte mari - pot beneficia de anumite reduceri). Nota: Costurile de intretinere (energie electrica, hranire) dar si de intrenere in diferite sezoane - sunt foarte mari. Am aprecia si sponsorizari (ori contributia unor voluntari).

* Mai multe detalii – puteti primi la cerere. Asa cum se pot considera si alte activitati si prezentari asociate.

cautare:

© 2005 Snagov Tur srl